Zilele acestea se comemorează un eveniment mai special de care puțini știu. Cel mai timpuriu contract păstrat în arhive dintre un autor și o editură, cel pentru publicarea operei Paradisul pierdut. Semnat între John Milton și Samuel Simmons în 1667, contractul stipula un avans de 5 lire și o serie de alte beneficii materiale raportate la numărul de exemplare vândute din prima ediție.

Contemporanii autorului au fost destul de nemulțumiți de stilul autorului, pentru că versul alb nu era considerat potrivit pentru o operă epică. Alte voci au afirmat că Milton i-a acordat cam multe replici bune Diavolului, ceea ce nici nu este atât de departe de adevăr. Cu toate acestea, arhivele spun că scriitorul a câștigat suficient de mulți bani din vânzările primei ediții și chiar și în ziua de azi, cine citește Paradisul Pierdut nu poate să rămână rece la nostalgia Edenului, la aspirația pentru liniștea primordială, așa cum le-a exprimat Milton în lucrarea sa de căpătâi.

Prima ediție a cuprins un număr de 10 volume, pe care Simmons le-a publicat pe rând pe parcursul a doi ani. În 1674 a fost lansată a doua ediție, în 12 volume, în maniera autorilor romani antici (Eneida lui Virgiliu stând drept model), cu modificări minore asupra conținutului. Fără să își dea seama, cumpărând cu numai 5 lire drepturile de autor, Samuel Simmons a făcut o favoare literaturii universale, publicând ceea ce avea să fie denumită “cea mai semnificativă operă din literatura Vestică”.