„În cadrul ședinței Senatului UNITER din data 17 noiembrie 2014, s-a luat hotărârea ca pentru ediția 2015 a Galei Premiilor UNITER, în mod experimental, modalitatea de stabilire a nominalizărilor să se schimbe, această misiune urmând să revină tuturor criticilor membri ai Secției române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru. Prin urmare, vă rugăm să acceptați solicitarea noastră de a deveni parte a acestui juriu extins și să ne trimiteți până la data de 1 februarie 2015 propunerile dumneavoastră privind nominalizările pentru următoarele categorii de premii (pentru fiecare categorie – 3 propuneri) (…). Spectacolele realizate în instituțiile cu care colaborați, dacă este cazul, nu pot constitui, desigur, obiectul propunerilor dumneavoastră.”

Această informație a fost transmisă de UNITER membrilor AICT – Secția Română, acum aproximativ o săptămână. În urma acestei comunicări, momentan neînsoțită de nicio precizare suplimentară sau metodologie, în mediul teatral au apărut, firesc și previzibil, semne de întrebare. Până când apele se vor limpezi, revista Yorick vă prezintă reacțiile mai multor oameni de teatru, regizori din diverse generații și directori ai unor importante teatre din țară, urmând ca în numărul viitor să continuăm seria comentariilor cu opiniile managerilor unor instituții de spectacol din Capitală. Mihai Măniuțiu, Victor Ioan Frunză, Lucian Vărșăndan, Catinca Drăgănescu, Mircea Cornișteanu, Radu Alexandru Nica, Claudiu Goga și Vlad Cristache au răspuns solicitării noastre.

Mihai Măniuțiu, regizor, directorul Teatrului Național din Cluj-Napoca: „Mi se pare mai aleatoriu decât loteria națională”

„Problema acestei decizii a UNITER este că nu există metodologie. E de un aleatoriu absolut. Mi se pare mai aleatoriu decât loteria națională. S-a dorit ca juriul 1 să nu-și mai asume răspunderea. Iar juriul 2 va fi pus în fața unei situații cu care se poate să nu fie absolut deloc de acord. Cred că toate teatrele sunt profund dezavantajate și că va ieși o mare varză.

Despre ce vorbim? Despre faptul că în AICT există o mulțime de membri inactivi și o mulțime de membri care nu pot ajunge să vadă spectacole. De fapt, cu această decizie care a urmărit, probabil, să înlăture gustul personal, nu s-a reușit decât înlocuirea lui cu aleatoriul. Și mă tem că vor fi și mai multe nemulțumiri. Să luăm numai cazul spectacolului meu de la Odorheiu Secuiesc? Ce șanse are un asemenea spectacol? Câți critici au mers acolo să-l vadă? Vă spun eu: trei… Ce face Iașiul, de exemplu? Mizează pe cei câțiva critici locali, nu? S-a trecut puterea la locale, cam despre asta e vorba… Pentru spectacolele de la Cluj trebuie să mă bazez pe cei câțiva critici din Cluj. Și uite așa sunt încurajate orgoliile locale. Adică să ținem cu ai noștri. Și cum se va alege până la urmă? Prin tragere la sorți?

Așadar marea problemă este că e lipsit complet de metodologie și de asumarea răspunderii. Nimeni nu e de vină, nimeni nu-și asumă intelectual și estetic aceste alegeri. Cred că spectacolele cu cele mai mari șanse sunt cele din București, pentru că acolo sunt mai mulți critici activi. Oamenii din orașe precum Clujul nu au posibilitatea să se ducă în toată țara să vadă spetacole, chiar dacă ar vrea. Și oricum, timpul e extrem de scurt. Măcar acel juriu avea un job, timp de două luni și ceva vedea spectacole și într-un fel și le asuma. Criticii din provincie lucrează de obicei la reviste sărace, n-au posibiluitatea materială să circule…

Tocmai pentru că aceste premii contează pentru regizorii și actorii tineri, căci da, pentru ei sunt foarte importante, trebuie ca ele să fie date altfel. Nu știu pe nimeni care să nu-și dorească acest premiu. Pe toți îi doare acest premiu. Iar în felul ăsta există un mare risc de a cădea în derizoriu. Cred că sunt prea multe lucruri aleatorii în țara asta și că nu e cazul ca și aceste premii care chiar contează în breasla teatrală să intre în aceeași zonă a derizoriului.”

Victor Ioan Frunză, regizor: „Se va legitima obiceiul de a vedea teatru cu urechea”

„Decizia de a constitui juriu ad-hoc, format din toți membrii Secției Române a AICT descrie deruta axiologică ce domină de mai mulți galele UNITER.

Acest „Eurovision” teatral – de ce nu i-am adăuga și un vot telefonic al spectatorilor? – este lipsit de sens și nu va putea funcționa. Cum vor avea posibilitatea practică să vadă un număr semnificativ de spectacole pentru a putea vota în cunoștință de cauză? Faptul că se va putea invoca principiul democratic (un număr mare de decidenți generează obiectivitate, nu-i așa?), în legătură cu niște oameni care vor vota fără să vadă spectacolele, este cel mai periculos aspect al acestei decizii. Se va legitima obiceiul de a vedea teatru cu urechea (după ce spune unul sau altul, și nu după ce vede cel care votează). Imaginea actului critic va ieși chiar mai pătată decât este în prezent.

Pe de altă parte, AICT, secția română, nu își cunoaște propriii membri. Mulți dintre ei sunt inactivi. Ce legitimitate va avea votul lor? Publicarea numelor membrilor AICT ar fi un argument puternic în susținerea celor de mai sus. Formula adoptată de uniter va accentua imaginea negativă a criticului în teatrul românesc.

În toți acești ani UNITER a evitat să facă o analiză a funcționării galelor, la care să fie invitați și cei care le critică, nu doar cei care produc encomioane. Decizia de acum este rezultatul acestei viziuni autarhice.”

Lucian Vărșăndan, directorul Teatrului German de Stat Timișoara: „E posibil să fie avantajate teatrele din București față de cele din celelalte orașe”

„Este bine că se discută despre îmbunătățirea unui sistem adesea contestat. Totuși, nici noua propunere nu e lipsită de anumite riscuri ori neajunsuri:

1.Baza la care se vor raporta criticii este foarte inegală, deoarece unii au văzut foarte multe spectacole în anul respectiv, iar alții foarte puține. Cu toate acestea, fiecare dintre propunerile lor va cântări cu egală greutate.

2.E posibil să fie avantajate teatrele / producțiile care s-au aflat mai mult în atenția criticilor, în detrimentul instituțiilor care fie nu dispun de fonduri pentru a organiza microstagiuni, fie produc spectacole în afara zonei mainstream. Și într-un caz, și în celălalt, prestații foarte bune riscă să rămână nenominalizate, întrucât nu au fost văzute de suficienți critici. Similar, e posibil să fie avantajate teatrele din București față de cele din celelalte orașe.

3.E nesoluționată reglementarea conflictului de interese al criticilor care se află într-o relație contractuală cu un teatru producător. Dacă, de pildă, în calitate de dramaturg angajat, acel critic face parte, la teatrul producător, din echipa regizorului X, va putea același critic să fie obiectiv cu privire la alt spectacol regizat de X în același an chiar la alt teatru?

4.Ce se întâmplă cu opinia unor critici activi și serioși, care însă nu sunt membri AICT? Nu înțeleg rațiunea pentru care un program al UNITER își legitimează selecția prin carnetele de membru al unei alte organizații. Dacă, teoretic vorbind, secția română a AICT ar decide să organizeze propria gală, am avea două gale cu propuneri venite doar din interiorul AICT?

5.Schimbarea modului de nominalizare se face extrem de târziu pentru anul în curs. Chiar și acei critici care ar dori acum să vadă mai multe spectacole, nu ar mai putea-o face, din cauza timpului foarte scurt.

6.Modul de reglementare și comunicare a acestor schimbări este defectuos. În mod normal, o schimbare de atare importanță ar fi necesitat adoptarea și comunicarea din timp a unui nou Regulament al Galei. Cu toate acestea, la începutul lunii decembrie 2014, Regulamentul Galei premiilor UNITER publicat pe site-ul Uniunii se referea la anul 2009.

În concluzie, o schimbare este binevenită, dar e bine ca ea să fie făcută cât mai temeinic, pentru a fi, în final, asumată într-o măsură cât mai mare de profesioniștii breslei.”

Catinca Drăgănescu, regizoare: Premiile UNITER vor deveni un „concurs de popularitate”

„Din punctul meu de vedere, această inițiativă a UNITER este doar o continuare logică a unui demers mai mult sau mai puțin programatic început acum mai mulți ani și construit în jurul lui „a confirma”. La fel ca marile festivaluri, și marile premii se învârtesc în jurul confirmării valorilor, nu al afirmării lor și asta se reflectă în calitatea și varietatea spațiului teatral românesc. A transforma premiile UNITER, și așa destul de contestate și de lipsite de relevanță în raport cu realitatea teatrală autohtonă, într-un concurs de popularitate nu ar trebui să ne mire, ci să ne sperie de-a dreptul. Nu numai că această formulă de a gândi jurizarea dezavantajează evident exact acele categorii de unde pot proveni schimbarea și inovația, respectiv tinerii, independenții și provincia, dar ea afirmă public un set de valori absurde. Despre asta este vorba? Și aici? Despre cine cunoaște mai multi critici și cine este cunoscut de mai mulți?

Ce își propun aceste premii? Dezindividualizarea juriului legitimează lipsa de direcție și viziune, caracteristică multor proiecte de genul acesta. Este anticipabil că vom vorbi din nou despre maeștri și pseudo-maeștri care se vor felicita între ei. Iată încă o formulă venită de la oameni de teatru ce în mod evident nu vor să accepte că lumea teatrală s-a schimbat și se va mai schimba, indiferent de ce vor ei, tocmai de la aceste categorii pe care le neagă.

Demersul pozitiv, din punctul meu de vedere, ar fi crearea unor structuri alternative care să aibă șansa să devină un reper cultural autentic, nu o serbare de bon ton la final de an, care se lasă tot timpul cu frustrări. Și mai cred și că generației mele puțin îi pasă de premiile unei instituții în care nu se regăsește și care nu o reprezintă.”

Mircea Cornișteanu, regizor, director al Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova: „Propunerea e bună”

„Trebuia găsită o schimbare, pentru că la Galele UNITER juriul al doilea era obligat să aleagă din ce selecta juriul de nominalizare, care a făcut adesea nominalizări aiurea, în componența lui intrând de multe ori oameni cu aceleași afinități. Se simțea nevoie unei mai mari obiectivități și cred că merită încercarea. Propunerea e bună. Rămâne să vedem dacă va da rezultate. E adevărat că e greu să vadă atâția critici atâtea spectacole. Oricum, încercarea trebuie făcută. Nedreptățiți vor exista întotdeauna, dar cu cât sunt mai puțini, cu atât mai bine. Și poate că astfel se va evita încă un val de nemulțumiri în urma nominalizărilor. Sau poate că unul îl va înlocui pe altul.”

Radu Nica, regizor: „Decizia avantajează în mod evident teatrele din București și teatrele naționale și dezavantajează clar teatrele de provincie”

„Mi se pare în primul rând o decizie pripită, dat fiind că e luată extrem de târziu. Cred că o asemenea decizie de reformare a sistemului de selecție ar fi trebuit supusă dezbaterii publice a comunității teatrale mult mai devreme, căci ea, în acestă formă, e mai mult decât atacabilă. Deși cred că intenția inițială a fost de a implica mai mult întreaga comunitate teatrală în procesul decizional – ceea ce, principial, e un lucru bine-venit –, înțeleg că metodologia de aplicare a deciziei e cvasiinexistentă. Or, o asemenea decizie, dacă nu e susținută de reguli clare, de transparența numărării voturilor, de felul în care ce teatre din țară beneficiază de vizita căror critici, cine plătește deplasările, din ce bani, cum, când și în ce mod vizionează acei critici spectacolele tuturor teatrelor din țară etc. etc. cred că inițiativa e un eșec, căci ea, în loc să reprezinte mai bine comunitatea teatrală românească, produce o segregare și mai accentuată a acesteia. Într-adevăr „vina” opțiunilor se disipează, dar nu se rezolvă problema, ci doar o complică exponențial. În sumă, cred că o reformare a sistemului de selecție e foarte bine-venită, dar problema trebuie tratată cu foarte multă seriozitate, deschidere și cu timp. Altminteri, ea pare o decizie luată în pripă, de la „centru”, în care doar se mimează democrația.

Decizia aceasta avantajează în mod evident teatrele din București și teatrele naționale și dezavantajează clar teatrele de provincie. Se știe că majoritatea criticilor trăiesc în București și că vizionează cu precădere producțiile de acolo, deci acela va fi reperul lor principal. Teatrele din provincie vor trebui să suporte financiar deplasarea criticilor, cazarea lor etc., or acest lucru va avantaja evident teatrele cu forță financiară mai mare, celelalte teatre fiind clar dezavantajate, fiind astfel condamnate – chiar mai mult decât acum – la anonimitate, având șansele diminuate semnificativ în a-și depăși condiția.”

Claudiu Goga, regizor, director al Teatrului Sică Alexandrescu din Brașov: „E total inechitabil”

„E foarte simplu. Povestea e nefirească. Deși fac parte din Senatul UNITER, n-am fost la ședința respectivă, pentru că pregăteam Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Brașov, în desfășurare acum, când stăm de vorbă. Am aflat relativ târziu de hotărâre și am fost surprins. Mi se pare total greșită. Să facem demonstrația pe scurt. Dacă plecăm de la principiul indiscutabil 1 vot = 1 vot, ar trebui să vedem dacă e valabil în situația dată. Or, fiind eu om care a făcut multă matematică, îmi dau seamă că nu e valabil. Pentru a fi, ar trebui să îndeplinească cel puțin două condiții: 1. Numărul de evenimente votate să fie același și toți votanții să vadă același număr de spectacole. 2. Toți votanții să vadă aceleași spectacole. O a treia condiție ar trebui să fie 1 vot = 1 competență. În situația dată, aceste condiții, evident, nu funcționează. Cu tot respectul pentru membrii AICT, mi-e greu să cred că toți sunt la fel de competenți. Spunând asta, mă bazez și pe istoria juriului de nominalizare desemnat de UNITER. Există o mulțime de membri AICT care n-au făcut parte niciodată din acest juriu. Înseamnă că n-au fost considerați competenți, din moment ce n-au fost aleși niciodată pentru juriu.

Dincolo de logică, ne lovim de realitate. Ea ne arată că majoritatea cronicarilor de teatru sunt grupați în general în jurul Bucureștiului, așa că teatrele de acolo, independente și de stat, ar fi discriminate pozitiv. Ne mai arată că ține și de condițiile financiare, diferite de la teatru la teatru. Nu înțeleg ce vină are un director de teatru care nu are un buget care să-i permită să cheme cât mai mulți cronicari să-i vadă spectacolele.

Ce vină are un regizor/scenograf/ actor etc. care lucrează un proiect într-un teatrul care nu are bani să plătească transport, masă, cazare pentru cât mai mulți cronicari? Ce vină au cronicarii că n-au timp/chef/bani să se ducă acolo unde sunt invitați? Foarte mulți dintre ei nu trăiesc din cronica de teatru, deci evident că nu au mereu timp să vadă tot ce e semnificativ. În concluzie, dacă se va rămâne la acest sistem de jurizae, nu va fi vorba despre cel mai bun spectacol/ actor/ regizor etc, ci despre cel mai vizionat spectacol etc.. E total inechitabil. Disipându-se, responsabilitatea devine nulă. De altfel, am și scris o scrisoare către membrii Senatului UNITER în care am explicat aceste lucruri. Nu știu dacă va avea vreun efect.”

Vlad Cristache: Premiile UNITER din 2015 vor fi, probabil, un show rizibil…”

„Ca întotdeauna, UNITER-ul reușește contraperformanța să se decredibilizeze singur. „Inovația” unui juriu format din membrii AICT, un organism mort format din critici care nu sunt neapărat conectați la realitățile teatrale ale anului 2014, va aduce UNITER în poziția comică de a promova nominalizări din „memorie”. Cel mai probabil nominalizații vor fi „locuri comune”, vedete confirmate ale lumii teatrale, „amintiri plăcute” ale criticilor inactivi din perioada tinereții lor în artă, în niciun caz nu vor reflecta exact mișcarea teatrală vie a anului 2014. Nu se vor regăsi artiștii neclasicizați încă (pentru că 90% din membrii AICT nu au văzut spectacolele lor), nu se vor regăsi spectacolele importante din provincie (pentru că 90% din membrii AICT nu le-au văzut), nu vor fi promovate spectacole de nișă (pentru că…). Premiile UNITER din 2015 vor fi, probabil, un show rizibil… „Best of… amintiri din teatrul românesc”.